Cum a tăcut bobul să piardă în greutate
Tartalom
Vechime în muncă peste 30 de ani.
Lumea, în întregul ei, de la minerale la ființele vii, de la un orizont la celălalt și de la cer la pământ, este, pentru ochiul inimii, pentru ochiul poetului și devine, pentru cititor, la contactul atent cu textul altfel decât pare a fi, la prima vedere, continuând să fie, pentru simțuri, afect și rațiune, ceea ce este ea în aparență.
Poezia sa este o acvilă ale cărei aripi cuprind hotarele nevăzute ale unei patrii imponderabile, iar poetul este singurul ei locuitor legitim.
Prozatorul evită poetizările inutile și nu-și propune nici o clipă să fie, cu tot dinadinsul, un stilist. Luciditatea ideilor și sinceritatea simțirii fac din aceste frumoase povești o triplă parabolă existențială. Pete de sânge pe un cuvânt în care te zbați, iluzia că nu sunt capcane, uitarea că ai scăpat de capcana personală, necesară … Animalul cel lacom prins este în lațul de mătase, cu ochii privește la ființa care se strânge — capcană, înainte de moarte învață să vorbească, dar e prea târziu, animalul cel lacom și lacoma neființă tot una sunt ….
Curând, foarte curând, pe o piatră a râului, scoasă pe mal pentru a demonstra realitatea cum a tăcut bobul să piardă în greutate, se va scrie un nume nou … FLĂCĂRI DE APĂ Iată, corabia în mijlocul cetății, poate va fi un potop iarăși, dar valuri bat în netimpul din afara cetății.
S-a rupt ceva în tine, este ceva ca în adâncul oceanului, printre pești abisali și minerale carnivore … CEASUL DE APĂ Apa curgea prin ei, în ei, printre ei, dincolo, se ivea un alt timp, un timp al ceasului de apă pe care lumea nu-l cunoștea și timpul ardea cu cum a tăcut bobul să piardă în greutate albăstruie pe valuri, lucrurile aveau o retină a lor, se ridicau și coborau punți, cădeau împărați și se nășteau anonimi, veneau și fecioare cu o mie de trupuri fiecare să se spele de uitare … ZĂPADĂ CU INIMI M-au pus să jur în plin câmp, să jur pe inima lupului, să bag mâna mea dreaptă în gura lupului, să ating inima animalului de pradă și să jur, cu adevărat ….
- Utilizator:COSTTASH - Wikipedia
- Mai bine să refuzi!
UNITATEA DE MĂSURĂ E o vibrație lentă în toate, o mișcare blândă care ne mișcă spre moarteiar dincolo de vibrație lumina care țâșnește în celălalt, omul care așteaptă stă pe o piatra veche, atinsă de vânt, așteaptă așa cum așteaptă fătul nașterea, spre dimineață poate vor cânta cocoșii cântecul care vestește începutul … El stă și așteaptă pe piatra veche care se face de carne și putrezește, așteaptă cum timpul așteaptă o unitate de măsură : veșnicia din om ….
Cel ce există este foarte departe, nu-l vezi, nu-i vorbești, dar este mereu cu tine … Cum poți turna culoarea frunzei în cădere în paharul tău, toamna, când greierii se-ascund în aureolele sfinților … NINSOARE ÎN BABILON Mai ninge-n Babilon, zăpada acoperă finalul, zăpada e umbra iubirii, mai ninge-n Babilon, statuile suferă de frig, oamenii s-au îmbolnăvit de veșnicie, întotdeauna mai rămâne cineva care va scrie cuvântul Babilon pe zăpada proaspăt ninsă… SEMNUL IERBII Urme de trupuri pe un verde iluzoriu, țipătul copilului care își pierde fluturele, vorbele apei care strigă spre izvoare, poate pașii tăi în iarba înaltă, ca un sigiliu de negustor de pe vremuri, și nu s-ar lega trecutul de viitor dacă animalele nu ar ieși la păscut pe iarba aceasta … Dar ce rămâne după iarba înflorită-n primăvară, în toamna de acum?
